aboout · Poezii · Recitale/audio

Recital-Recunostinta

Recunoştinţă

Cat bine îmi faci, iar adesea
Vad doar suferință si greu si necaz
Privirea nu-mi este mereu ațintită
Spre Tine Cerescul, măreț Suveran!

De ce sa privesc printre lucruri mărunte,
Când ești Creatorul si faci din pamant chiar si omul!
De ce sa mai fiu întristată si plina de griji
Ca nu-mi iese planul, ca totul sa stins! ?

Nu pot sa te asemăn cu nimeni de-aici,
A Tale planuri sunt veșnic ideal de ne-învins
Tu ști ce-i mai bine, mai bun sau plăcut.
Si vreau ca prin Tine sa stau si s-ascult.

Tu ochii-mi deschizi sa vad mântuirea
Si jertfa ce-n locul meu ai adus,
Sa simt bucuria învierii in glorie
Sa vad câtă parte din tot mi-ai făcut.

Ce-as face far tine o Doamne Prea Sfinte
Când valuri si neguri si vanturi se-abat,
Ce-as face atunci de n-ai fi cu mine
De nu le-ai conduce si nu le-ai strunii! ?

Mă apropii de Tine cu adânca umilință,
Cu inima frânta, iertare îți cer,
Iti cer indurare cu sânta căință,
Te indura Stăpâne de acolo din cer.

Imi umple întreaga fiinţă cu pace,
Imi toarnă in suflet putere sa sper,
Condu-mă pe drumul cu multa lumina
Si ia-mi Tu povara in drum către cer.

Oh fa ca prin mine sa curgă viată
Răbdarea si pacea si dragostea Ta,
Imi umple lăuntrul sa de-a înafara
Sa fiu bunătate si loc de refugiu.

Amin.

Florica Maran

aboout · Poezii · Recitale/audio

Recital-In zori de zi te chem

In zori de zi, Te chem!

Cu inima însetata după a Ta iubire,
Isus in zorii zilei, eu caut fata Ta.
Tu ești izvorul vieții si mana in pustie,
Ești tot ceea ce caut in zori de dimineață,
În noaptea cea târzie sau in amurg de zi

Cu Tine vreau sa merg Isus, in fiecare pas al meu,
Sa nu fiu eu, ci Tu sa fii atunci când, alții mă privesc.
Când simt ca nu mai am putere si nici resurse suficiente
Tu Doamne, numai Tu, Te-apropii de mine ca un bun Pastor.

Te apleci chiar daca sunt căzută si mă ridici, mă îmbogățești.
E așa de scumpa bogăția ce-o dai Tu celui ce-o dorește!
E așa de scumpa întâlnirea cu-Acela care te iubește!
E așa de prețuit momentul când stai cu El in părtășie!

Când lacrima iți curge vale din ochii umezi de iubire.
Apleacă-Te, oh Domnul meu acum, spre mine fiica Ta,
Privește cu indurarea Ta spre mine, ca lucrare-a Ta.
Eu, știi, sunt mic si slab si n-am putere sa fac nici lucrul cel mai mic.

Nici nu doresc sa fac o Doamne fără de Tine, chiar nimic.
Coboară dar acum din ceruri o clipa doar sa mă atingi
Sa luminezi a mea privire, sa nu privesc in jos la lume
Ci doar la dragostea de sus, la slava Ta si-a Ta putere.

Ce-o împarți la cei care o cer, si recunosc
Ca Ta putere e aceeași azi ca si in veci.
Doar Tu o ai si doar prin Tine se fac lucrări de nedescris
Prin care orice om cunoaște ca Tu ești Domn, din veșnicii.

Revarsă ploaia Ta cerească, oh Tata scump si peste noi
Si fa ca toți sa recunoască ca-a Ta putere este-n noi.
Întinde-ți mana Ta, o Tata, si adu-i pe toti in bratul Tau
Sa spuna toti cu strigat mare; „Ce mare este Dumnezeu!”

Amin.

Florica Maran

aboout · imagine · misiune · Personale · Poezii · Recitale/audio

Recital Poezie

Cu Isus Cu Tine vreau sa merg Isuse alăturea pe drumul meu 
De nu vrei ca sa vii cu mine, nu mă lăsa sa merg nici eu. 
Cu Tine, viața are farmec caci Tu-i dai mereu un sens, 
Un scop pe care însuşi Tatăl îl are pentru fiii Săi.
 
Eram rătăcitor si singur pe ulițele acestei lumi 
Si bâjbâiam in întuneric, fără sa vad al vieții drum. 
Dar Te-ai apropiat de mine cu susurul Tău blând si bun,
 Mi-ai arătat povara care mă tot trăgea încet, pe drum.

Mi-ai spus atunci cu glasul dulce, si cu-o durere-n vocea Ta:
- N-ai vrea sa te oprești o clipa sa meditezi la viața ta?
Sa-ti vezi viața ta mâhnita si hainele ce s-au pătat?
Sa nu te crezi mai bun acum, când tu urmezi al tău păcat.
Păcatul va aduce moartea, si deznădejde, si dispreț!

El intra-n viața ta cu pofta, cu o plăcere, doua, trei...
Doar si tu poți încearcă - 
este bine si bun la gust... probează,
- nu fugi! , -odată doar! ...

Așa te îmbie pofta lumii cu tot ce e atrăgător
Cu tot ce-i bun si e frumos, cu tot ce este păcătos.
Doar un moment, o clipa, un minut
Asculta-i șoapta si vei fi pierdut!!!

Pierdut!"Pierdut pe veci?" întreabă sufletul din mine.
- Nu vreau sa fiu pierdut, vreau lângă Dumnezeu!
Vreau cu Isus odată-n slava…!
Ce pot sa fac cu mine? Exista o salvare?

O salvare! ? Oh! ... da, exista! Isus Mântuitorul si jertfa de la cruce!
El este Salvatorul, e Mielul care aduce jertfa ispășitoare
In locul celui care se zbate in păcate.
Dar, într-o zi, ca tine se-întoarce din păcat.

Cu vocea-mi tremurânda si inima-mi zdrobita
Privirea mi se-n-dreaptă Isus, spre a Ta cruce
Cu-adâncă mulțumire, si-o inima zdrobita,
Mă aplec la poala crucii, oh, scumpe Salvator!

De azi 'nainte Doamne, condu Tu, pașii mei!
Nicicând sa rătăcească pe străzi alăturate
Inima mea sa fie pe veci de veci a Ta
S-o umpli cu prezenta si indurarea Ta.

Ca-n ziua aceea mare când cerul va cânta
In ceata cea de îngeri, sa fiu si eu as vrea!
îți cer din cer putere si indurarea Ta,
Nu mă lăsa Isuse nicicând, din mana Ta.
Amin
Florica Maran
http://evremeata. wordpress. com/
aboout · femei&doamne · Meditatii · misiune · Personale · Revista ,"E vremea ta"

Mai urca o treapta!

Fiecare zi poate fi o treapta in viata ta. Poate fi o treapta in sus, sau poate fi o treapta in jos.

Nu este foarte important trecutul tau ,daca prezentul poate sa-l stearga Numele Domnului Isus.

Astazi poti modifica trecutul tau ! Priveste mereu in sus, spre cer si urca zilnic cate o treapta pe scara de valori a lui Dumnezeu. Nu privi astazi in jos,spre placeri. Nu te infrupta din ceea ce lumea iti ofera,nu cobora nici macar un pas in jos. Fiecare pas coborat pe scara de valori a vietii tale te va duce in prapastia nesigurantei ,indepartandu-te de cer. Nu stii daca la urmatoarea treapta ,nu iti va aluneca piciorul sau nu se va desprinde scara . Tu doar ai dorit sa mai cobori o treapta ,nu aveai de gand sa te prabusesti!

Astazi ,poti sa iti schimbi directia!

Urca!!!! In fiecare zi urcand o treapta cu Isus ,ajungi mai aproape de cer!

aboout · Albume foto · Felicitari · imagine · Meditatii · misiune · Personale

An 2022!

Bine ai venit 2022!

Asa zboară an de an ducand cu ei momentele frumoase cat si cele mai puțin frumoase,

durerile sufletesti sau trairile intense alaturi de cei dragi.

Bine ai venit an 2022! sa fi mai bun decât a fost 2021,mai plin de bucuri si împliniri frumoase, sa ne aduci in fiecare zi ceva nou si plăcut care să înveselească sufletul si inima. Sa nu fi ca anul care a trecut, să nu ne ții închiși si distanțați dar nici probleme grave sa nu ne faci!

Da… as dori miracole ! …caci stiu ca El e Dumnezeu si poate face! Doresc ca indurarile Domnului sa fie revarsate din plin peste voi toti ,peste cei dragi! Doar bucurii sa aveti in inima si zambete pe fata!

La multi ani 2022 ! …pentru voi si pentru noi!

aboout · Felicitari · Meditatii · misiune · Personale

Cum aleg azi?

aleg bine

In fiecare zi  avem de făcut nenumărate alegeri,unele ne pot influenta spre bine altele spre rău. Uneori alegerile pe care le facem ne pun într-o situație din care scăpam destul de greu,alteori alegerea noastră  ne aduce multa bucurie si ne alina sufletul.

Alegerile noastre zilnice ne afectează in bine sau rău sănătatea si calitatea vieții.

Voi alege totdeauna in funcție de dorințele sau nevoile pe care le am.Am ajuns într-o stare mai trista mai deznădăjduita,doresc sa ies din starea aceasta ,voi cauta ceva care sa ma îndrume cum sa fac primi pași spre eliberare.Voi alege cu siguranța sa citesc ceva încurajator,dacă se poate un exemplu similar prin care sa capăt curajul si încrederea necesara.

Azi am primit un mesaj despre statisticile de vizualizare si citire de pe blogul meu,m-am bucurat văzând ce număr mare de vizitatori am avut dar in același timp m-am rușinat văzând cât de mult timp a trecut de când nu am mai scris nimic ,totuși sunt persoane interesate sa caute si se opresc si la gândurile de pe blogul meu .Mărturisesc ca am c-am fost descurajata in ultima vreme de situația in care ma aflam si nu am avut inspirație si călăuzire divina sa scriu. Am avut ceva tentative dar nu s-au concretizat sa le pot publica,nu am ales corect.

Asa ca azi influențată fiind de acel mesaj mi-a venit dorința și dorul sa scriu si am ales ca in aceasta seara sa scriu câteva rânduri,sa va mărturisesc experiența mea.

Si promit ca nu voi rămâne la atât ,am sa vin mai des pe aici ,am sa reîncep sa scriu cu ajutorul lui Dumnezeu. Mulțumesc lui Dumnezeu ca a pus in mintea mea dorința  de a alege sa scriu câteva gânduri.

Va mulțumesc ca va opriți si pe blogul meu.Mi-ar face mare plăcere sa i-mi împărtășiți gândurile voastre,sa ne ascultam reciproc pentru a ne incuraja.

Dumnezeu sa lase sa curgă binecuvântarea Lui peste inimile voastre!

Algeria 14.10.2019

F.M

 

 

 

aboout · Albume foto · Felicitari · imagine · Meditatii · Personale · Poezii

An al Biruintei 2019!

An a-l  Biruintei  2019!

la multi ani

Ni se duc anii rand pe rand,

Iar cand privim in urma ,zarim ceva din ei ?

Nu stim ce ne asteapta in anul care vine,

De va fi greu  sau bine,Si  nici de-l vom sfarsii.

Dar stim ca avem alaturi o stanca  de-adapost

Cand valurile vor fi mari si spumegan-de.

O usa de salvare cand alta se inchide.

Si-um steag al  biruintei intrezarit in zare.

ISUS e Domnul nostru!  E Stanca, e Usa  si  Steag   Biruitor!

Iar anul care vine noi vrem sa  fim cu El, oriunde ne va duce!

Speranta, bucuria, si  dragostea din inimi, tot El s-o creasca  zilnic!

Increzatori  in Dumnezeu sa  mergem  zi de zi ,in Anul  Biruintei  2019!

Amin!

Alger  31.12.2018

aboout · Albume foto · Felicitari · imagine · Personale

Imagini si ganduri

INIMA-BUNATATEincredereiertarea-aduce-paceviata-ta

dragostea
Dumnezeu este dragoste

luminatu alegiCU iSUS IN BARCAimagesMergi din putere in puterehttps://eDumnezeu stanca mea!vremeata.wordpress.comimages (2)

toiagul Tau -300x270
Toiagul Tau…

CE MARE ESTI

din toata inima
din toata inima

images (3)
Rugativa neincetat

E    DUMNEZEU
E DUMNEZEU

transferir

Pacea sa fie cu tine!
Pacea sa fie cu tine!

Isus sa fie bucuria ta!
Isus sa fie bucuria ta!

998436_185927084920671_770966021_n2.jpg

aboout · Albume foto · Felicitari · imagine · Meditatii · misiune · Personale

Străinătate

INIMA-BUNATATE

Străinătatea

Este foarte greu  sa trăiești printre străini,departe de cei dragi,de cei cu care odinioară împărțeai chiar și apa din fântâna,departe de sufletele scumpe pe care le cautai dimineață cu privirile.

Străinătatea te solicita la schimbare la reguli noi de viețuire te constrânge asa încât devii doar tu cu tine intr-o lume in care toți sunt prietenii altora ,nimic din ce este al lor ar putea fi al tau ba chiar si ce tu crezi ca ai nu este al tau este împrumutat. Sunt conștienta ca nimic de pe pământ nu ne aparține veșnic,nu la aceasta ma refer.

Interesul pentru sine este cel mai promovat printre straini ,iar daca te trezesti intr-un grup din acesta si nu sti sa joci dupa regula interesului de sine esti marginalizat incat te retragi intelegand ca ai cazut intr-un loc minat.

Dragostea si iubirea aproapelui este din priviri inselatoare care se corup tot mai mult tragand egoismul si iubirea de sine….iubesc daca imi iese si mie ceva de acolo…

Durerea mai mare este cand te intorci acasa ,printre prieteni la cei dragi si observi ca si acolo ai revenit printre straini,zambetul este fortat ,imbratisarile sunt false ,vorbele sunt ironice….locul poate unde te simteai cel mai bine ,acum te simti in plus.

De ce ne instrainam atat de repede unii de altii? De ce nu ne acceptam privindu.ne in suflet fiecare?

De ce am lasat sa se schimbe valorile in relatii ?

Framantari si ganduri ascunse ale inimii care imi rascolesc interiorul de cate ori ma intorc dintre straini.

Am ajuns sa fim straini printre straini dar si straini in tara noastra.

Este un sentiment pe care il traiesc multi dintre cei plecati.

Este oare si acesta un pret pe care suntem nevoiti sa-l platim doar pentru ca am ales sa plecam !

Sau este pretul pe care suntem nevoiti sa-l platim doar pentru ca unii nu inteleg ce semnificatie are expresia strainatate ! Strainatate nu inseamna neaparat bogatie,lux,avutie…dar strainatate ,da inseamna un mediu strain in care se afla cineva ,departe de familie si de cunoscuti.

De ce oare cei care sunt plecați isi amintesc cu drag si adesea înlăcrimați  de oameni ,locuri si momente petrecute acasă ! ….pentru ca au luat cu ei,in sufletul lor tot ce a fost frumos atunci când au ales sa plece.

Ce bine este ca deși plecați printre străini Dumnezeu Tatal ne iubește la fel de mult si bratele lui sunt mereu deschise si pline de bunătate oridecate ori ne întoarcem la El.

Dumnezeu este bunătate !

FM  Alger.13.05.2017

aboout · Felicitari · Meditatii · misiune · Personale

Ce temeri am?

    Eu am strigat catre El…..

Eu am căutat pe Domnul, şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele.Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de ruşine. Psalmii. 34
Cate temeri porti in sufletul tau? Le ascunzi si le maschezi nu cumva sa le observe cineva ?
Iti spui chiar tie ,eu nu am temeri,nu ma ingrijorez de nimic,nu sunt nelinistita,nu am necazuri….De atatea ori ne salutam si ne intampinam cu intrebarea; Ce mai faci sau cum esti? Si deja cel care intreaba stie raspunsul, pentruca este ceva obisnuit sa ne ascundem temerile .Care ar fi oare motivele ascunderii !!! Sa fie oare un motiv general pe care-l transmitem din generatie in generatie !!! David avea,era cuprins de temeri care il framantau zi si noapte,dar a inteles ca trebuie sa vorbeasca despre ele,sa le identifice in viata lui si sa nu mai geama sub greutatea lor pentruca este cineva care poate sa ridice orice ingrijorare ,orice poavara ,orice temere,sa elibereze si sa-l faca iar plin de viata sa-i redea bucuria si sa-i alunge rusinea.
Daca esti o persoana care se framanta sub poavara propriilor temeri ,nu ramane acolo,Hristos te cheama la El ,sa-ti ia povara,sa-ti ia teama de pedeapsa ,de rusine ,vrea sa iti dea libertatea ta in Hristos.Aceasta libertate iti va umple fata de lumina ,vei vedea slava lui Dumnezeu,il vei vedea pe Fiul lui strapuns pentru tot ce tu ai facut rau.Aceasta libertate te va umple de bucurie,de nadejde de dragoste pentru El ,vei dorii sa spui tuturor ce ti-a facut Domnul tie.David daca ar fi tacut ,nu l-ar fi onorat pe Dumnezeu.Cand iti intorci privirile spre El nu mai poti de bucurie,bucuria radiaza pe fata ta iar lauda Lui va fi mereu in gura ta.
Când strigă un nenorocit, Domnul aude şi-l scapă din toate necazurile lui.
Flori.M

aboout · imagine · Meditatii

lectii de viata !

                      lectii   din viata !

dragoste,bunatatea,bucuria

Spinii care azi te inteapa ,maine pot devenii trandafiri frumosi.

Chiar si cele mai superbe flori  isi vor pierde rand pe rand petalele.

Dragostea ,bunatatea si  bucuria  pot fi cele mai frumoase flori,pe care poti sa le pastrezi  fara sa le cada petalele, chiar daca uneori spinii te vor intepa !!!

Continuă lectura „lectii de viata !”

aboout

Dragostea este plina de bunatate

Este usor sa iubesti cu dragostea lui Dumnezeu!

Sa iubesti pe fiecare cu aceasta dragoste  asa incat atunci cand privesti pe cineva sa vezi pe fruntea lui scris versetul din Ioan 3:16 Fiindca atat de multa iubit Dumnezeu lumea…

Cand iubesti te porti cu bunatate

Sursa Credo TV

aboout · imagine · Meditatii · Personale · Poezii

Dragostea o arma sfanta

Fi o mireasma de binecuvantare!
Fi o mireasma de binecuvantare!

In lupta de fiecare zi sa nu ne lipseasca dragostea.

Dragostea va birui orice dusman.

Dragostea este invingatoare.

Dragostea te va insotii pana in vesnicie.

aboout · Meditatii · misiune · Personale

La sfarsit de an 2014

La multi ani!La sfarsit de an

Ia uite cum se duce timpul,parca a prins aripi!

Viata zboara ,an dupa an!

Abia incepem anul si se termina!

De ce oare?….ne intrebam poate cu totii,observand graba cu care trece o zi dupa alta. Imi amintesc de sfarsitul anului trecut,cand impreuna cu Cristian si Adriana sotia lui eram in Lisabona,incercand sa facem o atmosfera de sarbatoare ,aniversand cel de al 13 -lea an care tocmai se asezase in spatele anului bartan de zile …2000 !!!

Imbratisari,urari,artificiii,mesage de bine si progres,de iubire si speranta impartite prin toate mijloacele de transmisie catre cei dragi. La multi ani 2014! …ne-am urat cu totii….si uite ca sa dus !!!

Nu as putea sa definesc anul 2014 decat ca un al al schimbarilor majore atat in viata personala cat si de familie.

Un an al binecuvantarilor,al protectiei Dumnezeiesti ,al lectiilor de incredere in Suveranitatea Divina.

Un an in care am invatat un alt fel de a umbla cu Dumnezeu in fiecare zi.

Un an in care dragostea,mila,iertarea si harul lui Isus ne-a invelit ,ne-a impachetat cum impachetezi un cadou pretios inainte sa-l daruiesti cuiva drag.

Un an in care am trait cuvintele de aur spuse de Isus »Harul Meu va este indeajuns»

Nu este nimeni care sa poata completa golul,nevoile si dorintele care apar in viata de fiecare zi in inimile noastre ,decat singurul Isus Hristos.

Am invatat trecand prin acest an ca singurul prieten adevarat este doar Isus.Nu ca nu as fii stiut pana acum ,dar acum am trait aceasta afirmatie.

Am invatat ca a darui nu inseamna sa primesti laude si aprecieri in schimbul darului oferit sau sa iti faci publicitate ca ai facut ceva, ci sa te pui pe tine insuti,tot ce-i mai pur in inima ta impreuna cu darul oferit fara sa astepti ceva in schimb nici macar cel mai simplu cuvant,si aceasta  sa te umple de bucurie ca ai facut ceea ce trebuia sa faci in numele lui Isus.

Printre oamenii cu o limba si cultura diferita de a noastra,am invatat ca viata traita vorbeste mai mult celor cu care comvietuiesti decat multimea vorbelor pe care le-ai putea spune.Bunatatea,mila si ingaduinta sunt adevarate comori pe care trebuie sa le strangem bine la piept daca dorim o viata linistita cu Isus.

Am invatat ca in orice furtuna as fii,Isus este prezent acolo si nu mi se poate intampla nimic rau.Tot ceea ce vine este sa ne intareasca pentru ceea ce urmeaza sa vina. Suntem puternici in Numele lui Isus!

Am vazut cum Dumnezeu pregateste calea sub picioarele noastre.Ca un covor incolacit  care se dasfasoara in fata pasilor nostrii asa a fost fiecare experienta cu Dumnezeu in acest an.Niciodata nu a lasat intuneric in fata noastra,inaintea unei situatii mai dificile. A coborat din cer cu lumina Lui sfanta si a luminat nu doar casa noastra ci si inima noastra,ca sa-I vedem Slava si Maretia.

Am vazut cum El creeaza pentru noi posibilitati si surse acolo unde spuneam ca nu se mai poate ca nu gasim nici o posibilitate de schimbare a situatiilor de a fii altfel decat obisnuiam sa fim.Tatal nostru ceresc  are totul si toate in mainile Lui ,si daca nu exista ceva ,El creeaza special pentru noi ,pentru ca El are aceasta autoritate,El este Dumnezeu,El ne iubeste. Este um har sa fim copii Lui,sa avem ca tata pe Dumnezeul cel adevarat!

Am vazut cum Dumnezeu inlatura,sterge,vindeca,orice pacat ,orice boala,orice desnadejde si vine in schimb in fiintele noastre cu prezenta Sa divina,cu mangaierea Sa ,cu speranta ,cu bucurie si eliberare. Ce mare Dumnezeu avem!

Am vazut cum El stie atat de bine sa steraga lacrimile,sa mangaie,sa spuna cuvinte pline de farmec care transforma inima,viata dupa voia Lui.

Am vazut cum Dumnezeu stie unde suntem ,stie prin ce trecem si stie momentul cand sa trimita raspuns rugaciunilor noastre ,a suspinelor si gandurilor inimii . Dumnezeu nicodata nu soseste cu  intarziere si nu uita promisiunile facute!

Tot ce am scris pana acum este meritul lui Dumnezeu,iubirea ,mila si indurarea Lui pentru mine si familia mea si in acest an care aproape sa dus. Multumesc si ma inchin inaintea Ta Dumnezeul meu si pentru acest an 2014 ! 28-12-2014  FL.M

aboout · Meditatii · Personale

O noua experienta cu Domnul

Ganduri de la cutremur de pamant 01/08/2014-Alger (5.6)

Dar El Beida

Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.”

Domnul oştirilor este cu noi. Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi! Ps.46

 

     Fiecare zi este un dar pe care il primim de la Creatorul si Stapanul intregului univers.

Nu trecuse decat cateva minute de cand pamantul se cutremurase din temeliile lui ,aici in Dar El Beida o localitate aproape de Alger capitala Algeriei.

Era ora 5.15 minute in aceasta dimineata,pe cand inca dormeam fara griji stiind ca inainte sa ne punem in asternutul nostru ne-am incredintat in mana Tatalui nostru ceresc si am cerut protectia Lui peste noi si copii nostri.Cineva parca ma trezise cu o atingere,m-am trezit si am simtit ca sunt dezvelita si am tras cearceaful peste mine ,in acel moment a inceput pamantul sa se zguduie din temeliile lui.Ne-am strans unul langa celalalt eu si sotul meu si vedeam cum peretii casei unde locuim se fac ca si un acordion iar pamantul canta melodia unei carute cu roti patrate de fier,lumea deja iesise in strada de teama ce ii apucase.Noi ghemuiti in asternutul nostru am inceput sa-L glorificam pe Dumnezeu pentru suveranitatea Lui ,pentru felul in care face de cunoscut omenirii de aici ca El este Dumnezeul adevarat care poate sa clatine pamantul din temeliile lui ,dar si pentru modul cum ii ocroteste pe cei alesi de El. Afara era inca intuneric se amesteca ziua cu noaptea,gemul era acoperit,asa ca inauntru era destul de intunecat ca sa putem vedea lucrurile din casa sau noi unul pe celalalt.Dumnezeu a trimis la noi o lumina care ne-a luminat pe toata perioada cutremurului ,camera noastra era luminata cu o lumina care nu o putem explica decat ca fiind prezenta lui Dumnezeu cu noi. Atunci cand El vine la noi aduce si pacea Lui.Am tot auzit de cutremure si unul mic l-am simtit cand eram inca in Lisabona si atunci am intrat in panica de mi sa facut rau.Nici in imaginatia mea nu as fi putut sa realizez cum este cand se zguduie pamantul cu adevarat. Este tulburator ,inspaimantator,ceva ce nimeni nu si-ar putea dori sa traiasca,dar in acele momente noi aveam pacea lui Isus in inimile noastre.Dumnezeu nu doar ca ne-a trimis lumina ca semn al protectiei Lui peste noi,dar ne-a pus in noi linistea ca este cu noi si pe buze cuvinte de lauda.

Nu putem sa tacem, sa nu impartasim maretia lui Dumnezeu cand El ne-a facut un bine atat de mare !

Am binecuvantat pe Dumnezeul nostru si L-am laudat pentru ca este Minunat ,este Mare Dumnezeu si Tare dar si plin de dragoste si bunatate.

Pe la ora 1o in aceasta dimineata a venit vecina la noi ,adica gazda la care locuim si noi cu chirie,sa ne intrebe daca stim ca a fost cutremur si sa vada daca sa stricat ceva la casa.I-am spus ca nu sa intamplat nimic ,toate lucrurile sunt la locul lor.Ea era trista ca lor li s-au spart multe lucruri din casa de sticla  din cauza balansului care era foarte mare. I-am spus ca Dumnezeu a miscat pamantul,ca noi suntem in palma lui Dumnezeu si El ne strange in palmele Sale si ne ocroteste. Continuam sa ramanem uimiti de modul cum Dumnezeu ocroteste pe copii Lui. Slava si Maretia este toata a Lui Dumnezeu!

Si in aceasta dimineata de 1 august 2014 Dumnezeu si-a innoit bunatatea Lui pentru noi.

Slava si Glorie Dumnezeului nostru!

Flori.M