Arhive etichetă | Imagini

Străinătate

INIMA-BUNATATE

Străinătatea

Este foarte greu  sa trăiești printre străini,departe de cei dragi,de cei cu care odinioară împărțeai chiar și apa din fântâna,departe de sufletele scumpe pe care le cautai dimineață cu privirile.

Străinătatea te solicita la schimbare la reguli noi de viețuire te constrânge asa încât devii doar tu cu tine intr-o lume in care toți sunt prietenii altora ,nimic din ce este al lor ar putea fi al tau ba chiar si ce tu crezi ca ai nu este al tau este împrumutat. Sunt conștienta ca nimic de pe pământ nu ne aparține veșnic,nu la aceasta ma refer.

Interesul pentru sine este cel mai promovat printre straini ,iar daca te trezesti intr-un grup din acesta si nu sti sa joci dupa regula interesului de sine esti marginalizat incat te retragi intelegand ca ai cazut intr-un loc minat.

Dragostea si iubirea aproapelui este din priviri inselatoare care se corup tot mai mult tragand egoismul si iubirea de sine….iubesc daca imi iese si mie ceva de acolo…

Durerea mai mare este cand te intorci acasa ,printre prieteni la cei dragi si observi ca si acolo ai revenit printre straini,zambetul este fortat ,imbratisarile sunt false ,vorbele sunt ironice….locul poate unde te simteai cel mai bine ,acum te simti in plus.

De ce ne instrainam atat de repede unii de altii? De ce nu ne acceptam privindu.ne in suflet fiecare?

De ce am lasat sa se schimbe valorile in relatii ?

Framantari si ganduri ascunse ale inimii care imi rascolesc interiorul de cate ori ma intorc dintre straini.

Am ajuns sa fim straini printre straini dar si straini in tara noastra.

Este un sentiment pe care il traiesc multi dintre cei plecati.

Este oare si acesta un pret pe care suntem nevoiti sa-l platim doar pentru ca am ales sa plecam !

Sau este pretul pe care suntem nevoiti sa-l platim doar pentru ca unii nu inteleg ce semnificatie are expresia strainatate ! Strainatate nu inseamna neaparat bogatie,lux,avutie…dar strainatate ,da inseamna un mediu strain in care se afla cineva ,departe de familie si de cunoscuti.

De ce oare cei care sunt plecați isi amintesc cu drag si adesea înlăcrimați  de oameni ,locuri si momente petrecute acasă ! ….pentru ca au luat cu ei,in sufletul lor tot ce a fost frumos atunci când au ales sa plece.

Ce bine este ca deși plecați printre străini Dumnezeu Tatal ne iubește la fel de mult si bratele lui sunt mereu deschise si pline de bunătate oridecate ori ne întoarcem la El.

Dumnezeu este bunătate !

FM  Alger.13.05.2017

Doresc….


Sa ai parte de zile frumoase ,de zile-nsorite dar nu de arsita!

Sa vina si norii sa-ti tina de umbra in zile toride.

Sa ai parte de multa iubire si ura nicicand sa cunosti !

Sa nu te ajunga intristarea ori teama de lumea de jos.

Cuvantul vietii sa-ti fie mereu capatai.

In grea intristare nicicand sa ramai.

Flori.M

Alger 24 sept 2016

La fantana cu Isus

La fantana cu Isus

 bnnh“Da-mi sa beau” i-a zis Isus  (Ioan 4)

De-alungul veacurilor  au existat intrebari in mintea oamenilor la care nu le gaseau adevaratul raspuns.Intrebari care framantau inimi zdrobite ,intrebari ce  lasau urme cu trecerea timpului imprimand un gol adanc uneori trecand din  generatie in generatie,intrebari care dezveleau o neliniste atat de intima incat doar Dumnezeu o mai putea observa.

Obosit si istovit Isus se asezase langa o fantana  asteptand ucenicii sa se intoarca cu de`ale mancarii,cand o femeie se apropie  sa scoata apa; „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus.Mirata femeia iata ca scoate din visteria mintii ei una din multele intrebari la care nu avea raspuns,dar care erau acolo in mintea ei ,transmise din generatie in generatie. „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” …nu stii ca asa ne-au invatat ai nostri ca iudeii nu trebuie sa aiba legaturi cu samaritenii !!!

„Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.”  raspunde Isus.

– Esti oare mai mare decat stapanul acestei fantani ,decat cel care ne-a lasat mostenirea aceasta si ne-a transmis-o atator generatii!!!

Isus nu sfideaza aceasta femeie ,nu o dispretuieste ci priveste mai profund in viata ei ,la nevoile ei si este gata sa-i ofere o apa care sa-i stinga setea sufletului ei.Atunci cand o va bea inima ei sa se transforme intr-un izvor care va curge catre ceilalti din jurul ei .

Femeia mai are o intrebare care probabil s-a transformat intr-o dorinta in inima ei datorita pacatului care incet ,incet a invadat toata viata ei dar care ii lasase urme de amaraciune si neliniste si impovarare.

-Care este locul adevarat unde as putea sa ma inchin lui Dumnezeu? Parintii nostrii s-au inchinat pe acel munte ,voi va inchinati la Ierusalim ,dar care este locul adevarat!!!

Acei care vor sa fie inchinatori adevarati trebuie sa se inchine in duh si in adevar,indiferent de locul georafic,indiferent de spatiu sau timp .

Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” spune Isus.

-Mai stiu ceva ,ce nu imi este clar ar vrea sa spuna femeia; am auzit de Mesia,de Hristosul  ,iL asteptam sa vina sa ne spuna El totul  sa ne explice toate lucrurile.

Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.”

Isus sta de vorba cu o femeie,descoperindu-i  lucruri ascunse de multi invatati.

Si tu esti o femeie,si tie Isus iti cere sa-i dai ceea ce tu ai ,sau ceea ce crezi ca ai ,ca in schimb El sa iti umple inima de pace,de implinire,de bucurie. Vine Isus sa se intalneasca cu tine si cu mine la fantana acestei lumi ,unde in fiecare zi mergem sa scoatem cate o galeata de apa crezand ca poate azi setea noastra se va stampara. Avem intrebari la care nici nu indraznim sa le formulam raspunsul ,este prea confuz in mintea noastra si de atatea ori nu stim  cum ar fi mai bine sa procedam in anumite situatii. Cand ne intalnim cu Isus El are raspuns la toate intrebarile, are solutie la orice problema ,are cuvinte de mangaiere si incurajare prin care sa ne inalte sufletul si duhul catre Dumnezeu de unde ne vine ajutorul.

Isus isi face timp pentru noi chiar daca suntem femei. Sta de vorba cu noi despre lucrurile marete ale vesniciei,se bucura cand suntem interesate de starea sufletului nostru ,cand venim la El pentru orice nevoi ce apar zilnic in vietiile noastre,ne asculta pasul inimii si intrebarile chiar daca nu indraznim sa le rostim. Isus vine in intampinarea ta acum ca un Prieten ,ca Salvator,ca Mantuitor.

Orice ar spune altii despre inchinarea ta ,tu trebuie sa-I asculti vocea lui Isus.

Stand fata in fata cu Isus, iubirea Lui si iertarea Lui patrunde in cele mai adanci si ascunse locuri din inima noastra ,chiar daca trebuie sa-ti  descopere trecutul si pacatul ori gandurile rautacioase pe care le-ai ascuns sa nu le stie nimeni. Isus nu te condamna,nu te dispretuieste ,nu te alunga din fata Lui ci iti intinde bratele,aratandu-ti palmele strapunse ,iti arata urmele spinilor de pe frunte soptindu-ti  cu iubire si bunatate ;  vino fica ,am murit si pentru tine ,sangele Meu are  putere sa stearga orice vina ,orice pata ,vino cu incredere pe bratul Meu!

Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”

Flori.M

Recunostinta

Recunostinta

Cat bine imi faci ,iar adesea

Vad doar suferinta,si greu si necaz

Privirea nu-mi este mereu atintita

Spre Tine Cerescul , maret Suveran!

 

De ce as privesc printre lucruri marunte,

Cand esti Creatorul si faci din nimic chiar atomul !

De ce sa mai fiu intristata si plina de griji

Ca nu-mi iese planul ,ca totul sa stins.

 

Nu pot sa te aseman cu nimeni de-aici,

A Tale planuri sunt vesnic ideal de ne-nvins

Tu sti ce-i mai bine,mai bun sau placut.

Si vreau ca prin Tine sa stau si s-ascult.

 

Tu ochii-mi deschizi sa vad mantuirea

Si jertfa ce-n locul meu ai adus,

Sa simt bucuria-nvierii in glorie

Sa vad cata parte din tot mi-ai facut.

 

Ce-as face far tine o Doamne Prea Sfinte

Cand valuri si neguri si vanturi se-abat,

Ce-as face atunci de n-ai fi cu mine

De nu le-ai conduce si nu le-ai strunii !

 

Ma apropii de Tine cu adanca umilinta,

Cu inima franta ,iertare iti cer,

Iti cer indurare cu santa cainta,

Te indura Stapane de acolo din cer.

 

Imi umple intreaga fiinta cu pace,

Imi toarna in suflet putere sa sper,

Condu-ma pe drumul cu multa lumina

Si ia-mi Tu povara in drum catre cer.

 

Si fa ca prin mine sa curga viata

Rabdarea si  pacea si dragostea Ta,

Imi umple launtrul sa de-a inafara

Sa  fiu bunatate si loc de refugiu.

Amin.

Algeria iulie 2016

Nevoia de iertare

 

iertarea-aduce-pace

Ai nevoie azi de iertarea si indurarea lui Dumnezeu?  

Daca ai raspuns DA,atunci fa-ti te rog o verificare….nu cumva sunt persoane care asteapta iertarea si indurarea ta !  Uita-te pana in trecutul tau mai indepartat ,poate crezi ca s-a asternut uitarea peste acel gest,vorbe,sau fapte…dar NU ,nu sa asternut ,ele inca sunt in memoria lui Dumnezeu,pentru ca nu ti-ai cerut iertare sau nu ai vrut sa acorzi iertarea. Poate ca persoana respectiva inca simte durerea asa cum poate ai simtit-o tu azi cand aveai nevoie de iertarea lui Dumnezeu in Isus. Pana ai harul sa fii pe acest pamant,repara tot ce ai stricat in trecerea ta prin viata,nu merge prefacandu-te ca nu sa intamplat nimic rau… Dumnezeu inca isi aduce aminte si te asteapta ca sa ierti si sa uiti si tu asa cum te-a iertat El. Nu amana ceea ce poti face azi  pentru ca are de-a face cu eternitatea ta.

Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea ,ca a dat pe singurul Lui Fiu,pentru ca oricine crede in El sa nu piara ci sa aiba viata vesnica. (Ioan 3:16)

Fiecare zi este un prilej de bucurie pentru noi stiind ca beneficiem de iertarea si indurarea lui Dumnezeu,nu pentru ca noi meritam ci pentru ca El ne iubeste atat de mult!

Florica M

un vis ceresc

Ce frumos va fi in cer !imagesb

Sunt atatea vise care se nasc in inimile noastre,unele sunt bune altele mai putin bune ,chiar daca pe moment nu ne dam seama de calitatea lor ,gandindu-ne mereu se naste dorinta de a fi infaptuite,ne-am dorii sa se indeplineasca sa devina realitate.Sunt vise pe care le-am trait altele au murit odata cu trecerea vremilor.Ramane un singur vis care nu se va sterge nicodata ci va devenii realitate pentru toti acei care nu inceteaza sa gandeasca sa viseze cat de frumos va fi in cer. Pentru acest vis maret ,ne-am lasat toate celelelte vise de aici de pe pamant concentrandu-ne gandurile si dorintele dincolo de aceste plaiuri ,de nori de stele,acolo unde nici ochii nu vor mai lacrima ,nici inima nu va mai suspina ci o pace fara de sfarsit va inunda sufletul nostru .Bucurii imense ne vor coplesii vazand bratele Tatalui deschise si pe Fiul Sau asteptandu-ne in fata portilor de aur.Cand vom intra pe portile de aur ,vom auzi cantand cantarea invingerii ,a biruintei cantata de mii de ingeri ,ne vom alatura si noi cu cetele de ingeri…ce frumos va fi in ceruri,o Familie si un Tata!

Pentru Tara aceasta frumoasa castigata prin ranile Domnului Isus ,altii s-au dus arsi pe ruguri,dati la fiare salbatice,chinuiti si torturati de puterile umane dar plecau cu bucuria implinirii celui mai frumos vis de a trai vesnic cu Salvatorul lor.

Daca s-ar naste in tine dorul acesta ,sa il pui mai presus de orice doruri !,ai vedea ca fara de margini este iubirea Tatalui din ceruri pentru tine,ai vedea ca in lumea aceasta toate trec si toate pier,doar un singur vis ramane, Ce frumos va fi in cer!

Florica  Maran

spune ce este bine

 

Fiule/Fica, dacă-ţi va fi inima înţeleaptă, inima mea se va bucura; şi înlăuntrul meu se va veseli când buzele tale vor spune ce este bine. Prov.23:15-16

…un mediu in care rautatea si viclenia nu mai are limite, pana sa isi atinga scopurile calca peste tine pentru ca esti prea calm.O colega imi spunea intr.una din zile …esti bolnava?     -nu ii raspund ,- atunci de ce esti asa calma ma intreaba mirata !

Azi eram provocata si in acelasi timp isptita sa dau replici ,dar mi-am propus sa rabd si sa tac ,nu am reusit de multe ori aceasta si imi aducea intristare si frustare .Insa de cateva zile m-am predat in totalitate  Dumnezeului meu pentru ca eu nu mai aveam solutii.

Si ei au dumnezeul lor ei ii spun ca se cheama alah . Deci stiind ca al meu Dumnezeu este cel adevarat si atotputernic,cand am fost provocata in loc sa raspund am luat telefonul pe care am biblia in text si spre bucuria si nadejdea mea uite ce incurajare mi-a daruit :

Să nu-ţi pizmuiască inima pe cei păcătoşi, ci să aibă totdeauna frică de Domnul, căci este o răsplată şi nu ţi se va tăia nădejdea. Prov-23:17-18

Niciodata nu mi s-au parut atat de frumoase si semnificative aceste cuvinte ca si astazi.

Ce bine este sa cauti ajutorul la Dumnezeu !  Chiar daca nu rezolva problema in jurul nostru ,El aduce lumina si pace in sufletul meu imi  creste masura  la rabdare si ma invata sa-i iubesc chiar daca nu-i  iau in brate.

Dragostea pentru Dumnezeu este egala cu frica de Domnul

Nu intodeauna realizam ca vom fi rasplatiti pentru ceea ce spunem fie bine sau rau,si dam drumul limbi sa spuna orice.

Nu doar faptele conteaza ci si vorbele spuse.

Eu vreau ca inima lui Dumnezeu sa se bucure , de aceea hotarasc sa am grija ce rostesc cu gura mea.

 

Fiule/Fica, dacă-ţi va fi inima înţeleaptă, inima mea se va bucura; şi înlăuntrul meu se va veseli când buzele tale vor spune ce este bine.

Doamne ajuta-mi ,Doamne da-mi izbanda!

Flori.M   Algeria

19.07.2016